Petiția pe care au semnat-o 95% dintre primarii PSD din Iași, după scandalul Chirica-Dragnea

Petiția pe care au semnat-o 95% dintre primarii PSD din Iași, după scandalul Chirica-Dragnea
Publicat: 17/02/2017, 19:20

Un număr de 56 de primari din cei 62 ai PSD din Iași(95%) au semnat o scrisoare în care își arată susținerea față de Guvernul Grindeanu și față de conducerea centrală a PSD.

Totodată, semnatarii scrisorii solicită Biroului Permanent Național al PSD retragerea delegării lui Mihai Chiria din funcția de președinte interimar al PSD Iași.

Scrisoarea a fost semnată și de președintele executiv al PSD Iași, Maricel Popa, președinte al Consiliului Județean.

De asemenea, trei parlamentari social-democrați – Vasile Câtea, Victorel Lupu și Vasile Axinte – au semnat scrisoarea, iar potrivit unor surse din cadrul PSD ar urma să semneze și parlamentarii Camelia Gavrilă și Silviu Macovei.

Mihai Chirica nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei știri.

Mai multe organizații locale ale PSD au solicitat, zilele trecute, excluderea, în Comitetul Executiv Național, a lui Mihai Chirica.

Marți, 27 de primari PSD din județul Iași semnaseră o scrisoare deschisă prin care se deziceau de Chirica, în vreme ce membrii Organizației Municipale a PSD Iași au transmis că îl susțin pe edil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri scandaloase în cazul profesoarei de sport care și-a abuzat doi elevi. Cum i-a ademenit...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a mâncat...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
Neti Sandu a dezvăluit DIETA pe care o urmează de ani buni pentru a se...
Locul în care un kilogram de roşii costă 26 de lei. Investiţii uriaşe pentru a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Reacția lui Ronald Gavril după ce Laurențiu Reghecampf l-a acuzat că stă în casa lui...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ameninţări şi violenţe în Franţa înaintea alegerilor
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Statul vrea BANII românilor. Nouă obligație de plată. Vor plăti scump din 2025
Permisul auto, tot mai greu de obținut. Intră în vigoare reguli draconice
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Forma Sistemului Solar s-a schimbat dramatic, au descoperit oamenii de știință
×